PERSONALITATEA
Personalitatea prin ale cărei merite Sibiul și Transilvania au fost înscrise în peisajul politic și cultural european, Samuel von Brukenthal, s-a născut la 26 iulie 1721 în localitatea Nocrich, din județul Sibiu, ca fiu al judelui regal Michael Brekner.
A urmat școala primară în localitatea natală, după care și-a continuat studiile la Colegiul Unitarian din Târgu Mureș și la Liceul Evanghelic din Sibiu.
După finalizarea studiilor de la Târgu Mureș, se angajează, timp de doi ani, la cancelaria gubernială [districtuală].
Moștenirea de 867 de florini, primită în urma decesului ambilor părinți, îi permite înscrierea la Universitatea din Halle, în anul 1743, urmând cursurile facultății de drept. Aici a cunoscut mișcarea masonică și a devenit membru al lojei „La trei chei de aur”, ajungând chiar conducătorul lojei. Izbucnirea războiului silezian, în anul 1744, a determinat plecarea lui Samuel von Brukenthal din Halle și continuarea studiilor sale la Jena.
A revenit la Sibiu unde, în toamna anului 1745, se căsătorește cu Katharina von Klockner, fiica primarului orașului Sibiu, devenind astfel, cetățean al orașului și îndeplinind condițiile pentru a fi numit funcționar al comunității săsești.
Deține funcția de al doilea secretar al judecătoriei, după care devine secretar principal, iar în anul 1751, ajunge vicenotar.
În primăvara anului 1753, motivând rezolvarea unor probleme personale,și-a prezentat demisia și a plecat la Viena, perioadă marcată de înființarea Secretariatului Gubernial Săsesc în capitala imperială și numirea sa în funcția de secretar.
După revenirea din Viena, Brukenthal a lucrat, timp de cinci ani, la guberniu și a contribuit la introducerea noului sistem fiscal.
Activitatea politică:
Impresionând prin viziunea sa politică, în toamna anului 1761, Samuel von Brukenthal a fost ales comite al sașilor, fiind apoi numit cancelar provincial ca recunoştinţă „pentru strădaniile sale întru binele public, pentru deosebite calităţi intelectuale, pentru experienţa sa şi pentru vasta sa cultură”.
În această perioadă a colaborat cu generalul Bucow și contele Andreas Hadik, în vederea stabilirii graniței militare, schimbării sistemului fiscal și pentru rezolvarea problemei privind interzicerea accesului studenților transilvăneni la universitățile protestante din imperiu.
Baronul face față cu succes tuturor uneltirilor politice puse la cale împotriva sa, bucurându-se de susținerea Mariei Theresia care, în anul 1777, la 16 iulie, îl înştiinţa, printr-un bilet olograf: „În această seară, atât maestrul de ceremonii al curţii, cât şi Reischach vor primi note personale. Doresc să fiu prima care vă felicită în noua dumneavoastră calitate de guvernator şi să-mi exprim recunoştinţa pentru strădaniile şi serviciile aduse coroanei imperiale”.
Ceremonia instalării guvernatorului este relatată de un martor ocular astfel:
„Infanteria şi cuirasierii pregătiţi de paradă erau aliniaţi în Piaţa Mare unde erau de asemenea prezenţi locuitorii urbei. Prin faţa tuturor a trecut caleaşca aurită, trasă de şase cai ai generalului comandant von Preis, conducându-l pe noul guvernator la reşedinţa sa. I-a ieşit în întâmpinare contele Nikolaus Bethlen, preşedintele guberniului, însoţit de consilieri. Generalul von Preis a deschis şedinţa, anunţând oficial numirea noului guvernator, prezentându-i totodată felicitările. Sfârşitul ceremoniei a fost marcat de şase salve de artilerie”.
Anii ce au urmat numirii sale în funcția de guvernator al Transilvaniei, au fost ani de muncă asiduă, cu multe responsabilități, fiind călăuzit de dorința rezolvării problemelor tuturor locuitorilor Transilvaniei. Un astfel de exemplu îl reprezintă încercarea de a susține activitatea meșterilor breslași din Transilvania care l-au mandatat să reprezinte interesele lor la împărăteasă (doc. 443/30 iunie 1774 emis la Brașov prin care Marcur Riemer și Michael May, staroștii breslei aurarilor din Brașov comunică breslei aurarilor din Sibiu că sunt îngrijorați de numărul mare al aurarilor brașoveni, dar justifică acest număr prin vânzarea continuă a mărfurilor în Principatele Române și propun o intervenție la împărăteasă prin Comisia Comercială și baronul von Brukenthal).
Samuel von Brukenthal s-a implicat în activitatea administrativă, contribuind la modernizarea Sibiului, prin pavarea de străzi, extinderea canalizării, interzicerea construcțiilor din lemn, înființarea de orfelinate, secarea lacurilor din jurul orașului, construirea unor instituții obștești. De asemenea, a contribuit esențial la deschiderea de școli, la apariția primelor tipografii, a primelor jurnale (ziare) și reviste (periodice), la înființarea primelor societăți de muzică, lectură și științe, susținând deschiderea de teatre și librării. Toate acestea i-au adus recunoașterea în epocă drept „Mecena al artelor si științelor”.
Lucrurile impuse de la Viena, alăturate problemelor locale și ideilor sale progresiste, au dus la recunoașterea lui Brukenthal ca un om al momentului, care a reușit să creeze liantul între necesitățile populației și cerințele Vienei.
„Excelenţa sa, după cum am putut constata cu admiraţie, dar şi cu compasiune, lucrează de la ora patru după amiază până la ora zece, stând tot timpul în picioare sau plimbându-se. Tuturor li se adresează din această poziţie”.
În aceste condiţii, până şi reticentul arhiduce Iosif a fost nevoit să-şi reconsidere părerile, recunoscând intransigenţa guvernatorului în rezolvarea tuturor problemelor administrative, simţul său desăvârşit pentru ordine şi severitatea sa faţă de funcţionari.
Contradicțiile politice dintre baronul von Brukenthal și împăratul Iosif al II-lea, au condus la „pensionarea” guvernatorului. În anul 1787 acesta a fost pensionat, primind ca „recompensă” pentru serviciile prestate cel mai înalt grad al ordinului Ștefan, respectiv Marea Cruce cu colan.
Decesul soției, în anul 1782, dar și încheierea activității politice, câțiva ani mai târziu, au determinat retragerea baronului și din viața socială. În ultimii ani de viață și-a găsit liniștea alături de colecțiile sale dragi (adăpostite în grandiosul palat din Piața Mare a orașului Sibiu) sau în natură (relaxându-se în grădinile proprietăților de la Poarta Cisnădiei și de la Avrig, frumos aranjate de maeștrii peisagiști).
Sănătatea precară și dorința păstrării integrității colecțiilor l-au determinat pe Samuel von Brukenthal să-și întocmească testamentul la 3 ianuarie 1802.
La 9 aprilie 1803, ziarul „Siebenbürgischer Bote” anunța trecerea sa în eternitate.
A fost ultima personalitate înhumată în cripta Bisericii Evanghelice din Sibiu.
Click o imagine de mai jos pentru a o deschide
