„Moartea cea bună” presupune decesul credinciosului după primirea ultimelor sacramente (mărturisirea păcatelor, mirungerea și împărtășirea), credința în mântuirea celor drepți cu ajutorul comunității cerești marcându-i ieșirea din această viață.
Deși cele două teme sunt frecvente în discursul teologic catolic, reprezentarea lor vizuală simultană este mai rară decât reprezentările distincte. Un exemplu este puțin cunoscutul tablou Moșneag cu îngerul său păzitor (Fig. 5), în genul lui Thomas Willeboirts Bosschaert (1613–1656/1657). Potrivit lui A. Sonoc, compoziția reprezintă un bătrân aristocrat muribund, aflat pe terasa unui palat, după primirea sacramentelor, asistat de îngerul său păzitor, având viziunea intercesiunii Sf. Fecioare Maria cu Pruncul.
Comunitatea sfinților din Paradis este prezentată în contrapondere cu Infernul în lucrarea Judecata de Apoi (Fig. 6), atribuită lui Pieter IV Liesaert de Jan De Maere. În centrul registrului superior, așezat pe un tron alcătuit din simbolurile celor patru evangheliști, Isus Christos judecă sufletele; El este flancat de Sf. Fecioară Maria și Sf. Ioan Botezătorul, reprezentanți ai comunității sfinților, care intermediază prin rugăciunile lor pentru mântuirea muritorilor. În dreapta registrului median este redată căderea celor osândiți, iar în stânga se poate observa ridicarea celor ce au ispășit în Purgatoriu. În registrul inferior stânga este redată conlucrarea sufletului cu îngerul său păzitor iar în dreapta este descris focul iadului în care sufletele păcătoșilor sunt târâte de diavoli.