O primă încercare de întinerire a Sophiei a fost întreprinsă cu ocazia realizării scurtmetrajul The Legacy din programul campaniei „White Palace – Dark Story” pentru restaurarea Palatului Brukenthal. În cadrul aceluiaşi demers s-a realizat o variantă de întinerire digitală a baronului Samuel von Brukenthal, precum şi alăturarea celor două figuri într-un portret de familie.

„Îmbătrânirea este un fenomen biologic evident. Cu trecerea anilor, apar modificări caracteristice maturizării iar mai apoi îmbătrânirii.
Numeroase date demonstrează diferenţele dintre tinereţe si bătrâneţe; spre exemplu, între 30 şi 91 de ani muşchii pierd 30 % din greutatea lor. Cercetările în domeniu arată că există două tipuri distincte de „îmbătrânire a pielii”: una cauzată de genele moştenite – îmbătrânirea intrinsecă – şi cealaltă determinată de factorii din mediul înconjurător – îmbătrânirea extrinsecă.
Îmbătrânirea facială digitală se aplică în cauzele dispariţiilor de minori ori a celor care se sustrag urmăririi penale, urmărindu-se anticipativ evoluţia fizionomiilor acestora în timp, creându-se astfel posibilitatea depistării şi identificării lor.
Întinerirea fizionomiei este, de la sine înţeles, procesul reversibil al vârstei, o revenire la starea iniţială, o întoarcere în timp.
Important este ca în procesul de întinerire să nu remarcăm doar prospeţimea trupească ci să apreciem persoana din spatele chipului, să descoperim sinele de sub masca trăsăturilor, stadiul la un anumit moment al drumului evoluţiei noastre spirituale.”
(Inspector principal Florin Lăzău, portretist criminalist, Poliţia Bihor, România)

„Un artist poate realiza o versiune întinerită a unui portret prin intermediul anatomiei artistice. Cercetând osteologia feţei (care redă tipologia şi caracterul) şi miologia (care redă expresivitatea) se poate constata în ce locuri pielea este prinsă de craniu fără prea mult ţesut adipos – aceste puncte şi distanţa dintre pupile nu se vor schimba pe toată durata vieţii adulte.
Astfel, desenatorul poate aborda un portret tipizat la orice vârstă a subiectului, pornind de la un portretul unei persoane care a depăşit maturitatea dezvoltării osteologiei capului.
Cu toate acestea, portretul reprezintă un moment de viaţă reală. Există un aspect psihologic care nu trebuie neglijat, codificat în privirea subiectului. Pentru acest demers creativitatea şi empatia devin principalele instrumente de lucru. ”
(Robert Strebeli, artist plastic şi muzeograf, Muzeul Naţional Brukenthal)