.

EVENIMENTE

Întâlnirea directorilor muzeelor partenere din programul Axele culturale Brukenthal la Sibiu

  • 19.11.2013

În anul 2012, Muzeul Naţional Brukenthal a lansat Programul Axele culturale Brukenthal, având drept obiectiv colaborarea dintre Muzeul Naţional Brukenthal din Sibiu şi alte instituţii muzeale din ţară, prin realizarea mai multor tipuri de activităţi comune, printre care menţionăm:
- Realizarea de expoziţii, participarea la expoziţii şi schimbul de expoziţii temporare ori itinerante, naţionale sau internaţionale, pe baza unor programe minimale comune;
- Consilierea reciprocă prin experţii celor două instituţii;
- Organizarea de simpozioane, conferinţe, mese rotunde, schimburi de experienţă şi întâlniri.

La acest moment programul Axele culturale Brukenthal include, pe lângă Muzeul Naţional Brukenthal, următoarele instituţii: Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, Muzeul Judeţean Satu Mare, Muzeul Bucovinei din Suceava, Muzeul Naţional Cotroceni, Olteniei din Craiova, Muzeul Banatului Montan din Reşiţa, Muzeul de Artă Braşov, Muzeul de Artă Timişoara.

Album foto