 |
Multi-fațetat în maniera de abordare, conceptul general al expoziției permanente (reorganizată în anii 2006 și 2007) este cel al istoriei locale.
Începând prin prezentarea vieții de zi cu zi în Paleolitic, expoziția oferă o imagine asupra felului în care oamenii au trăit în peșteri, bordeie, gospodării, villa romana sau în locuința medievală.
Activitățile umane sunt descrise de la procesarea vânatului la producția specializată a ghildelor.
Statul social și demnitatea conducătorului sunt subliniate de exponatele lapidariului roman dar și de expoziția Magistratul Sibiului.
Războiul a constituit un alt aspect al existenței umane, presupunând arme, tactică, logistică și o organizare specifică, ilustrate prin intermediul armelor și armurilor.
Aspect constant al vieții umane, credința religioasă este ilustrata din preistorie până în zilele elaboratelor rituri liturgice prin intermediul obiectelor de cult.
În cele din urmă, circuitul expozițional se încheie cu prezentarea mișcării de emancipare națională din sudul Transilvaniei, prezentând evenimente ale perioadei secolelor XVIII XX. |
|